Alertă în România. Județul care depăşeşte pragul de 10.000 de infectări cu COVID-19

 Alertă în România. Județul care depăşeşte pragul de 10.000 de infectări cu COVID-19

Judeţul Prahova a depăşit 10.000 de infectări confirmate cu noul coronavirus, fiind al patrulea judeţ după Braşov, Cluj şi Iaşi care trece de acest prag în ceea ce

priveşte cazurile diagnosticate cu COVID-19. La nivelul judeţului se înregistrează un număr mare de decese, dar şi multe îmbolnăviri la vârstnici.

Judeţul Prahova a trecut, marţi, de pragul de 10.000 de diagnostice de COVID-19 de la debutul pandemiei, raportând 10.061 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi 336 de decese de la începutul crizei sanitare.

În 24 de ore, de luni până marţi, au fost constatate 174 de noi infectări dar şi 10 decese asociate COVID-19.

Creștere uriașă de infectări cu  virusul Sars-Cov-2 în județul Prahova

Deşi numărul de îmbolnăviri este unul mare, indicele de infectare la nivelul judeţului este de 1,78 la o mie de locuitori, Prahova fiind unul dintre cele mai populate judeţe ale ţării, cu aproximativ 800.000 de locuitori.

Statisticile prezentate de autorităţile locale arată, un număr ridicat de infectări la persoane vârstnice. Astfel, la categoria de vârstă 60- 69 ani sunt 25 de noi diagnostice

de COVID-19, dintre noii infectaţi 17 au vârste între 70 şi79 ani în timp ce la categoria 80 – 89 ani sunt 21 de pacienţi diagnosticaţi de luni până marţi.

Dintre cele 412 locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, 354 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate.

Sursa: stirilekanald.ro