Klaus Iohannis l-a chemat pe Alexandru Rafila la Palatul Cotroceni

 Klaus Iohannis l-a chemat pe Alexandru Rafila la Palatul Cotroceni

Klaus Iohannis i-a chemat marți, la Palatul Cotroceni, pe Nelu Tătaru și pe Raed Arafat la o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

Totodată, la ședință participă și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, însă și candidat PSD la alegerile parlamentare.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea marți, de la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății; Raed Arafat, Șeful

Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății; dr. Andreea

Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreședinte al

Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Președintele a avut și săptămâna trecută discuții cu ministrul Sănătății, dar și cu specialiști care se ocupă de secțiile de Terapie Intensivă.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate 120 de decese şi 974 pacienţi internaţi la ATI.

”Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  181.175 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, relevă datele transmise marţi.

Sursa: StirileKanalD