Incendiu devastator la secția ATI a unui spital din Piatra Neamț. Mai multi pacienți internați au decedat

 Incendiu devastator la secția ATI a unui spital din Piatra Neamț. Mai multi pacienți internați au decedat

Un incendiu a izbucnit la secţia de Terapie Intensivă din incinta Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, anunţă IGSU.

Având în vedere numărul de persoane existent internat în secţie, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, precizează sursa citată.

Pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară. Purtătoarea de cuvânt al ISU Neamţ a anunţat că şapte persoane au decedat şi probabil mai sunt şi alţi oameni care necesită îngrijiri medicale din cauza inhalării de fum.

„Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. Şapte persoane au decedat în urma acestui incendiu, care erau internate în secţia ATI. Nu mai sunt persoane încarcerate.

Se lucrează pentru evacuarea tuturor persoanelor. Apelul a fost primit în jurul orei 19.00. Nu vă pot spune cu exactitate câte autospeciale intervin.

S-a solicitat sprijinul celorlalte detaşamente pentru a fi asigurată intervenţia. Nu ştiu să vă dau detalii despre numărul persoanelor care au fost internate sau câte au fost evacuate. Probabil necesită îngrijiri medicale persoanele afectate de fum.

Se fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului”, a declarat Irina Popa, purtătoarea de cuvânt al ISU Neamţ, sâmbătă seara pentru Digi 24.

Sursa:  stirilekanald.ro