Nelu Tătaru măreşte salariile pentru angajații de la Ambulanță, în plină campanie electorală: Spor de 25% în plus

Ministrul Sănătății a anunțat, vineri seara, în timpul ședinței de guvern, că angajații de la Ambulanță vor primi un spor de 25%, după protestele din ultimele săptămâni.

Nelu Tătaru spune că din acest moment sporul total pentru angajaţii de la ambulanţă este de 80%. Acesta a subliniat faptul  că este pusă la punct și o HG pentru strategia de vaccinare anti-coronavirus.

Nelu Tătaru măreşte salariile pentru angajații de la Ambulanță: Vor avea acum un spor total de 80%

”Suntem pregătiţi. Avem şi o HG şi o OUG. Din discuţiile pe care le-am avut cu Ministerul Finanţelor, am preluat observaţiile, iar acel spor de 25% pe care l-am discutat cu Sindicatul Ambulanţa se va alinia, se va completa cu cel de 55% pe care-l aveau şi vor avea un spor de 80% în acest moment.

Am ajuns la un consens. La nerespectarea contractului este un avertisment, apoi un 5 la sută, apoi 10 la sută la a treia abatere”, a declarat ministrul Sănătăţii.

„Pentru medicii de familie, ştiţi că am avut discuţie. Trebuie renunţat la sistemul acela de penalizare care e neuzual şi într-un fel i-a deranjat pe medicii de familie.”, a adăugat şi Ludovic Orban.

Ambulanțierii  au cerut suplimentarea cu personal în serviciile de ambulanță, rectificarea bugetară la nivelul necesarului pentru a asigura drepturile salariale și cheltuieli materiale necesare pentru

continuitatea activității în serviciile de ambulanță, reașezarea salarizării asistentului medical, a managerului general și al membrilor comitetului director din serviciile de ambulanță, salarizarea întregului personal din Serviciile Publice de

Ambulanță începând cu 01 ianuarie 2021 la nivelul grilei anului 2022 și asigurarea pensiei de urmaș familiei acestuia în urma decesului personalului din Serviciile Publice de Ambulanță în lupta cu virusul COVID -19.

Sursa: romaniatv.net