Klaus Iohannis s-a arătat dispus să se vaccineze printre primii anti-COVID-19. De ce nu l-au lăsat specialiștii

 Klaus Iohannis s-a arătat dispus să se vaccineze printre primii anti-COVID-19. De ce nu l-au lăsat specialiștii

Președintele Klaus Iohannis s-a oferit să fie printre primii vaccinați anticoronavirus, pentru a le da românilor încredere să se vaccineze și ei, însă specialiștii i-au spus că un astfel de gest ar putea naște speculații.

Conform strategiei instituite la nivel național, șeful statului se încadrează în a doua categorie de vaccinare, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Klaus Iohannis a vrut să fie printre primii vaccinați anti-COVID-19

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a vorbit duminică, pentru Digi24, despre propunerea cu care a venit președintele Klaus Iohannis și de ce ea a fost respinsă.

„În cadrul grupului de lucru, președintele Klaus Iohannis ne-a ridicat această propunere ca să o evaluăm și răspunsul a fost, după ce ne-am consultat cu toți experții, că nu este de dorit.

Pentru că, dintr-un gest care se dorește a convinge și a întări încrederea în vaccinare se pot crea alte speculații și nu am dorit acest lucru pentru că se distruge toată credibilitatea noastră și toată munca.

Klaus Iohannis nu este în prima categorie de vaccinare. Președintele este în etapa a doua de vaccinare conform strategiei. De aceea,

Klaus Iohannis a anunțat că se va vaccina când îi va veni rândul conform strategiei de vaccinare”, a afirmat medicul Valeriu Gheorghiță, pentru Digi24.

 

Klaus Iohannis: Mă voi vaccina public anti-COVID-19, dacă se crede că asta dă încredere

Aflase că nu mai avea de trăit decât câteva luni, așa că a vrut să își facă ordine în viață. A chemat preotul și i-a cerut ceva neașteptat: Să fie înmormântată cu o furculiță în mână. Motivul este tulburător

Pe 25 noiembrie, președintele Klaus Iohannis declara, în cadrul unei conferințe de presă, că este dispus să se vaccineze anticoronavirus chiar în fața camerelor de filmat, dacă asta le va da românilor încrederea să se vaccineze și ei.

„Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere, cum să nu, nu am nicio problemă cu asta. Eu sunt pentru vaccinare, personal sunt pentru vaccinare”, a insistat șeful statului.

 

Vicepreședintele american Mike Pence, vaccinat anti-COVID-19 la televizor

 

Vineri, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Mike Pence, a fost vaccinat împotriva coronavirusului. Momentul a fost dat în direct la posturile de televiziune.

„Ne-am adunat aici în această dimineaţă în scopul de a întări încrederea” în acest vaccin, a spus Mike Pence.

Pence, care a primit vaccinul produs de Pfizer – BioNTech, a precizat că nu a simțit nimic.

„Americanii pot să fie încrezători. Avem unul, poate chiar două în câteva ore, vaccinuri sigure”, a mai spus vicepreşedintele SUA.

Joe Biden, președintele-ales al Statelor Unite, care are 78 de ani, va fi vaccinat săptămâna viitoare.

„Luni, președintele ales Joe Biden și (soția sa) dr. Jill Biden vor primi o primă doză de vaccin Pfizer în statul Delaware”, a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al lui Biden.

Psaki a precizat că evenimentul va avea loc „în public pentru a trimite mesajul că vaccinul este sigur”.

Sursa: b1.ro