Există spitale unde niciun cadru medical nu s-a imunizat. Medic: „Probabil este o teamă, o oarecare nesiguranţă a oamenilor”

 Există spitale unde niciun cadru medical nu s-a imunizat. Medic: „Probabil este o teamă, o oarecare nesiguranţă a oamenilor”

Vaccinarea merge ca pe roate. Doar ca uneori sunt pătrate. La Galaţi, există spitale unde niciun medic nu s-a vaccinat. La polul opus, managerul spitalului din Găeşti a anunţat public că vrea să vaccineze la liber ca să nu piardă doze, dar în loc să devină exemplu la nivel național s-a trezit cu un control de la DSP.

Managerul spitalului din Găeşti, fost medic militar cu grad de colonel, a declanşat o adevărată furtună în sănătate după ce a invitat oamenii să se vaccineze ca să nu arunce dozele la gunoi.
A revenit de la o zi la alta asupra postării de pe facebook. A anunţat că va imuniza exclusiv cadre medicale conform strategiei naţionale.

Laurențiu Beluşică, managerul Spitalul Găești: Se presupune că deschizi un flacon şi rămâi cu 4 doze, aceste doze sunt valabile încă 6 ore şi am zis pe cine găsesc. Zic găsesc în jur doctori, farmacişti, văd eu dar dacă nu găsesc ce fac şi m-am gândit să le facă cineva. La urma urmei m-am gândit că ies pe stradă şi ai buletinul, da, vrei să te vaccinezi da, treci înăuntru.

Medicii din spital susţin iniţiativa managerului, ei nu prea s-au înghesuit să se imunizeze. 70 de cadre medicale s-au vaccinat, nu toţi însă angajaţi ai spitalului.

Spitale din Galați unde niciun cadru medical nu s-a vaccinat

La Galaţi în schimb campania de vaccinare a demarat de două zile. Deocamdată însă la maternitatea Buna Vestire niciun cadru medical nu s a vaccinat.
Motivul?

Dr. Paul Ichim, medic chirurg: Probabil este o teamă determinată de rapiditatea cu care, ipotetic, s-a scos acest vaccin şi o oarecare nesiguranţă a oamenilor asupra eficienţei lui.

Sursa : observatornews.ro