O româncă şi-a vândut copilul pe 15.000 de euro unor tineri francezi. Cazul a făcut înconjurul lumii şi a revoltat pe toată lumea

 O româncă şi-a vândut copilul pe 15.000 de euro unor tineri francezi. Cazul a făcut înconjurul lumii şi a revoltat pe toată lumea

O româncă din Franţa a reuşit să scandalize întreaga lume după ce şi-ar fi vândut copilul pe 15 mii de euro.

Aceasta a fost ajutatî chiar de mama ei, dar şi de o femeie care se ocupa de tabăra de refugiaţi în care trăiau cele două.

O româncă şi-a vândut copilul pe 15.000 de euro unor tineri francezi. O româncă şi-a vândut copilul, un bebeluş născut în 2013. Şi asta de când micuţa avea doar câteva săptămâni.

Anchetatorii francezi au fost informaţi imediat că o femeie dintr-o tabără de romi şi-a cedat copila în schimbul unei sume de bani şi au demarat cercetările.

Ancheta a scos la iveală detaliile tranzacţiei. Potrivit presei franceze, bebeluşul născut pe 29 mai 2013 a fost vândut de mama sa unui cuplu care nu putea să aibă copii.

Ulterior, poliţiştii care au cercetat acest caz au descoperit 15.000 de euro ascunşi într-un cazan din coliba aflată în tabăra de romi din Champs-sur-Marne, o suburbie a Parisului.

Bunica fetei, Alina, a mărturisit sub jurământ că a fost contactată de o femeie, şi ea cu origini române, care ar fi fost, de fapt, intermediară.

Integral pe romaniatv.net