Veste bună pentru Liviu Dragnea. DNA a clasat la începutul anului dosarul „Brazilia”. Pentru o parte dintre acuzații nu ar fi existat suficiente probe, iar alte presupuse fapte s-ar fi prescris, informează G4Media.
„Urmărirea penală s-a desfășurat doar cu privire la faptă („in rem”). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.
După finalizarea cercetărilor în cauza respectivă, la data de 05 ianuarie 2021, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. c (”nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”) și f (“a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică”) din Codul de Procedură Penală.
Sursa : b1.ro













Leave a Reply