Bill Gates, fondatorul Microsoft, a declarat că este şocat de numeroasele teorii ale conspiraţiei, răspândite pe reţelele de socializare prin care este acuzat c-ar fi provocat pandemia COVID-19.
Miliardarul le-a catalogat drept „nebuneşti” şi „dăunătoare”, însă ar vrea să afle ce stă la baza acestora.
Bill Gates spulberă teoriile conspiraţiei despre pandemia COVID-19. Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, fondatorul Microsoft a declarat că milioane de mesaje şi „teorii nebuneşti ale conspiraţiei”
despre el şi dr. Anthony Fauci, director al Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din Statele Unite, au luat amploare, cel mai probabil, din cauza temerilor legate de răspândirea pandemiei de coronavirus, în combinaţie cu amploarea reţelelor de socializare.
„Nimeni nu ar fi anticipat că eu şi dr. Fauci vom fi atât de evidenţiaţi prin aceste teorii atât de dăunătoare. Sunt foarte surprins de acest lucru. Sper că dispară”, a declarat Bill Gates pentru Reuters.
Magnatul Bill Gates, care a renunţat la funcţia de preşedinte al companiei Microsoft în 2014, a acordat, prin intermediul fundaţiei filantropice „Bill şi Melinda Bates”,
cel puţin 1,75 de mliarde de dolari pentru a combate pandemia COVID-19. Sumele de bani au fost acordate cercetărilor pentru a crea vaccinuri şi tratamente împotriva noului coronavirus.
Odată cu răspândirea pandemiei COVID-19 în 2020, milioane de teorii ale conspiraţiei au fost distribuite pe Internet, ceea ce a alimentat dezinformarea privind coronavirusul, originile virusului şi adevărate motivaţii ale celor care luptă împotriva acestuia.
Potrivit sursei citate, adepţii teoriilor conspiraţiei cred că Fauci şi Gates au creat pandemia pentru a controla întreaga lume, că vor să profite de pe urma răspândirii virusului sau că vor să se folosească de vaccinuri pentru a introduce cipuri.
„Dar oamenii chiar cred aceste lucruri?”, s-a întrebat Bill Gates.
Integral pe romaniatv.net













Leave a Reply