Cauzele incendiului de la „Matei Balş”, potrivit mărturiei unui instalator. „Pacientului i-a luat foc pijamaua”. Totul era negru și carbonizat, ca la Piatra Neamț (EXCLUSIV)

Incendiul de la Institutul Matei Balş, soldat cu cinci morți, ar fi izbucnit de la un scurt circuit produs la o priză aflată la patul unui pacient,

dependent de oxigen, care avea telefonul mobil la încărcat. Inițial, presa a scris că incendiul a fost produs din cauza unei aeroterme din salon.

Surse din anchetă au declarat pentru GÂNDUL că un instalator a declarat la audieri că unul dintre pacienți avea telefonul la încârcat, iar incendiul ar fi izbucnit de la priza respectivă unde s-a produs un scurtcircuitul.

Bărbatului i-a luat foc pijamaua, iar două asistente au încercat să stingă focul cu o pătură. Potrivit surselor, pacientul avea și mască de oxigen, iar lângă el este rezervorul de oxigen.

Pompierii care au internenit pentru salvarea pacienților aflați în interior au povestit că totul era carbonizat și semănă izbitor cu ceea ce au văzut în mass-media că s-a întâmplat la Piatra Neamț:

„Totul era negru, carbonizat, așa cum am văzut la televizor la incendiu ATI Piatra Neamț”, a spus unul dintre aceștia pentru GÂNDUL.

Incendiu la ”Matei Balș”, soldat cu cinci victime

Cinci persoane care sufereau de COVID-19 au decedat în urma incendiul care a izbucnit vineri dimineaţa, în jurul orei 5.00 la Institutul Materi Balş din Capitală.

Integral pe gândul.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *