Cum au reușit patru hackerii din Brașov să jefuiască mai mulți artiști din România

Fraudă provocată de infractorii care au jefuit în special artişti – actori şi cântăreţi – este una de proporţii. S-au convis de asta procurorii DIICOT care au început de joi să stea de vorbă cu victimele.

Cântăreţul Gabriel Dorobanţu, de pildă, a povestit cum nişte necunoscuţi i-au furat identitatea electronică i-au golit contul şi în plus ar fi cerut şi obţinut în numele său de la prieteni sume însemnate de bani.

Cântăreţul Gabriel Dorobanţu a descoperit că este victima unei fraude în momentul în care a fost anunţat de compania de telefonie că intenţionează să cumpere un aparat foarte scump. Identitatea îi fusese deja furată. Cineva ceruse în numele sau o nouă cartelă sim cu ajutorul căreia ar fi reuşit apoi să îi acceseze căsuţa de poştă electronică şi de acolo cu ajutorul informaţiilor şi documentelor găsite să îi acceseze şi contul bancar.

Gabriel Dorobanţu, Păgubit: ”Am constatat că în bacă de pe card îmi lipseau nişte bani. Am făcut o negaţie şi banca mi-a restituit banii. Nu o sumă foarte mare, dar erau banii mei”.

Infractorii i-au preluat cântăreţului şi alte abonamente de comunicaţii, prin intermediul cărora ar fi încărcat alte conturi cu resurse costisitoare de telefonie şi internet. Dar fraudă nu s-a oprit aici.

Citeste intreaga stire pe : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/cum-au-reusit-patru-hackerii-din-brasov-sa-jefuiasca-mai-multi-artisti-din-romania.html

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *