Președintele Klaus Iohannis a anunțat redeschiderea școlilor din data de 8 februarie, însă nu toți elevii vor reveni în bănci.
Klaus Iohannis a făcut anunțul așteptat de toată țara. Din data de 8 februarie, elevii vor reveni în bănci. Trei scenarii vor fi puse în aplicare pentru unitățile de învățământ.
Marți, în jurul orei 15.00, Klaus Iohannis a stabilit principalele direcții de acțiune împreună cu Florin Cîțu, cu ministrul Educației,
Sorin Cîmpeanu și cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. La această întâlnire au participat și medicii Raed Arafat și Adriana Pistol.
„Nu am scăpat de pandemie, este nevoie să respectăm măsurile care sunt în vigoare. Dar putem să constatăm că în ultimele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic.
Avem ceva mai puţine persoane internate la terapie intensivă, avem ceva mai puţine persoane care se internează în spital în fiecare zi. Pe de altă parte, ne-am uitat ce fac alţii.
Putem să constatăm că marea majoritate a ţărilor din UE deschid şcolile. Sunt doar trei state care nu deschid şcolile.
În consecinţă, în unanimitate, am decis: începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală.
Este evident că trebuie să respectăm situaţia din fiecare localitate. Pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte.
Ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure.”, a declarat Klaus Iohannis.
Scenariul verde – dacă rata de infectare cu COVID-19 în ultimele 14 zile va fi sub 1,5 la mie, toţi copiii merg la şcoală.
Scenariul galben – la o rată de infectare cuprinsă între 1,5 şi 3 la mie vor participa fizic la ore copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar şi copiii din clasele terminale – VIII, XII.
Scenariul roșu – la o rată de infectare de peste 3 la mie – vor mai face cursuri ”faţă în faţă” copiii de grădiniţă şi de ciclu primar.
Integral pe KFetele.ro












Leave a Reply