Vacanțele românilor, date peste cap de noile reguli de carantină. O româncă din Maldive se gândește să ceară despăgubiri

Din vacanţă direct în carantină. Cei care se întorc începând de vineri seară din ţări cu risc epidemiologic vor fi obligaţi să stea două săptămâni izolaţi.

Cum pe listă apar mai nou Maldive şi Republica Dominicană, peste 1.000 de români aflaţi acum acolo au primit cu îngrijorare vestea. Mai mult, de săptămâna viitoare, cei care vin din zone de risc vor fi obligaţi să prezinte un test Covid negativ, făcut cu 3 zile înainte.

Simona Stănică este în vacanţă de o săptămână. Şi-a programat excursia în Maldive înainte de pandemie şi abia acum a reuşit să meargă. Doar că, la întoacerea în ţară va avea parte de o surpriză nu tocmai plăcută. Trebuie să stea două săptămâni în carantină.

Simona Stănică: „Soţul meu are întâlniri programate, am foarte multe lucruri de făcut în următoarele două săptămâni, care nu pot fi rezolvate prin telemuncă, autorităţile ar fi trebuit să aplice în funcţie de particularităţile acestuit stat insular. Vom cere despăgubiri statului, dacă este cazul.”

Comitetul pentru situaţii de urgenţă a adăugat pe lista galbenă a ţărilor cu risc epidemiologic Maldive, Republica Dominicană, Tunisia şi Seychelles.

Citeste intreaga stire pe : https://stirileprotv.ro/stiri/travel/vacantele-romanilor-date-peste-cap-de-noile-reguli-de-carantina-o-romanca-din-maldive-se-gandeste-sa-ceara-despagubiri.html

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *