Directorul DSP Arad, Horea Timiş, afirmă că de la începutul anului zeci de persoane au fost carantinate ”din greșeală” în România. Acest lucru s-ar fi întâmplat din cauza deficitului de personal de la Vama Nădlac. Potrivit șefului DSP, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria sunt prea puțini angajați care trebuie să facă triajul epidemiologic al celor care intră în țară. Horea Timiş a făcut aceste precizări în contextul în care din cauza noilor reguli pentru intrarea în România, timpii de așteptare s-au mărit foarte mult la Vama din vestul țării, spre nemulțumirea oamenilor.
Zeci de persoane, plasate din greșeală în carantină la intrarea în România
„Asiguram triajul epidemiologic în vama dar aplicăm legislația în vigoare. Știu că există nemulțumiri, toți colegii le sesizează de câteva săptămâni, după ce a crescut timpul de așteptare. Referitor la noile măsuri, este specificat testul PCR, nu cel rapid, asta trebuie clar înțeles de toată lumea”, a declarat șeful DSP Arad pentru Digi 24, adăugând că de la începtul acestui an „zeci de persoane au fost carantinate din greșeală”, erorile apărând din cauza numărului insuficient de angajați. Asta după ce medicii școlari sau asistenții medicali care lucrau în Vamă s-au reîntors în școli odată cu reluarea cursurilor față în față.













Leave a Reply