O nouă tulpină de coronavirus descoperită în Finlanda. Testele PCR ar ptuea să nu o detecteze

Oamenii de știință au descoperit o nouă tulpină de SARS-CoV-2 în sudul Finlandei, care ar putea fi foarte greu de detectat prin testele PCR, potrivit presei finlandeze.

Noua variantă a virusului – denumită Fin-796H – prezintă mutații similare cu cele descoperite la tulpinile din Marea Britanie sau Africa de Sud. Cu toate acestea, varianta finlandeză este considerată „unică”, spun cercetătorii.

„Tulpina a fost depistată la un pacient săptămâna trecută, astfel că încă nu ști cât de rezistent la vaccinuri”, a declarat Taru Meri, cercetătoare la Vita Laboratories.

Cu toate că această tulpină a fost descoperită în Finlanda, este puțin probabil să aibă originea în această țară, care a înregistrat o rată redusă de infectare cu coronavirus, mai spun oamenii de știință.

Însă această nouă tulpină are un cod genetic complet diferit de cel al tulpinilor de SARS-CoV-2 descoperite până în prezent, a declarat și Petri Auvinen, directorul departamentului de cercetare al Institutului de Biotehnologie din cadrul Universității din Helsinki.

Sursa : stirileprotv.ro

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *