Elevă de 10 la Colegiul Militar Naţional Dimitrie Cantemir: „Nicio oră online nu se poate compara cu cea desfășurată în clasă”

 Elevă de 10 la Colegiul Militar Naţional Dimitrie Cantemir: „Nicio oră online nu se poate compara cu cea desfășurată în clasă”

Revenirea în sălile de clasă a fost un prilej de bucurie autentică pentru sute de mii de elevi români. Ironizat deseori în anecdotica elevilor, mersul la şcoală a fost, în această lună, mai apreciat ca niciodată după lunile care au scos la iveală neajunsurile învăţământului online.

Iulia Stătescu este printre cei care s-au bucurat de reluarea cursurilor la clasă, în prima parte a acestei luni.

Este o elevă de nota 10, în cel mai propriu şi factual sens: cu media 10 a intrat la Colegiul Naţional Militar Dimitrie Cantemir, cu 10 a încheiat şi primul semestru.

Confesiunea ei despre reînceperea cursurilor la clasă, alături de colegi şi profesori, merită atenţie, pentru că arată învăţămintele pe care diriguitorii sistemului de educaţie le pot extrage din experienţa unui elev fruntaş.

Revenirea la şcoală, prin ochii unui elev fruntaş la Colegiul Militar

„Reîntoarcerea în Colegiul Național Militar ‘Dimitrie Cantemir’ după aproape 3 luni de învățământ online a fost pentru mine ca un nou început, chiar dacă acum, după primul semestru, nu mă mai consider o ‘boboacă’.

Am așteptat cu emoție și nerăbdare să mă reîntâlnesc cu profesorii și colegii, pe care în ultimele luni i-am văzut doar pe ecranul laptopului (…) Eram conștientă că și în semestrul al II-lea va trebui să ne supunem în continuare restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19.

Citeste intreaga stire pe : https://www.antena3.ro/life/colegiu-militar-dimitrie-cantemir-iulia-statescu-pandemie-redeschidere-scoli-594251.html