Bugetul pe 2021, pe ultima sută de metri. Ce prognoze au economiştii

 Bugetul pe 2021, pe ultima sută de metri. Ce prognoze au economiştii

Legea bugetului de stat intră în această săptămână în dezbaterea aleșilor.

Bugetul trebuia să fie gata de acum câteva luni, dar a stârnit multe nemulțumiri, chiar în interiorul coaliției de guvernare.

Premierul insistă însă că nu va accepta ca parlamentarii să modifice textul, deși opoziția a scris mii de amendamente, însă și colegii de partid au pretenții, anunțate chiar de președintele PNL, Ludovic Orban.

Premierul Florin Cîțu a pus pe hârtie cifrele bugetului de stat și insistă că deficitul trebuie menținut sub 7,16 procente. Cîțu nu este dispus să accepte modificări ce ar duce la majorarea cheltuielilor.

Din opoziție, social-democrații vin cu câteva mii de amendamente prin care cer bani pentru majorarea alocațiilor și a pensiilor, pentru Sănătate și Agricultură. De altfel, aceștia l-au chemat pe Florin Cîțu în Parlament să dea socoteală pentru modul în care își propune să gestioneze banii țării, iar la ședință au venit cu pancarte ironice.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: „Ați luat coasa în mâini și ați secerat banii românilor. Ați tăiat până și de la ajutorul de înmormântare. Sunt și lucruri care nu se măsoară în bani și mă refer la copiii noștri și la părinții de care v-ați bătut joc.”

Sursa : stirileprotv.ro