„M-a implorat să mai stau puțin cu el, măcar puțin, să nu plec, pentru că știe că va muri și îi e frică să nu moară singur și-l țineam de mâini și încercam să-l liniștesc, am stat așa vreo 20 de minute”, povestește dr. Fiorella Mitoiu, medicul șef de la UPU Sf. Pantelimon, care luptă de 2 ani în linia întâi.
Îmi aduc aminte că am avut un tânăr, 42 ani, dependent de ventilator, căruia îi era frică de moarte, atât de frică încât, plângând, m-a implorat “să mai stau puțin cu el, măcar puțin, să nu plec, pentru că știe că va muri și îi e frică să nu moară singur “, și-l țineam de mâini, și încercam să-l liniștesc, am stat așa vreo 20 de minute apoi am lăsat un student voluntar sa îi fie alături…
În cursul nopții a ajuns intubat şi două zile mai târziu i-am anunțat mama că a pierdut lupta cu moartea” a povestit dr. Fiorella Mitoiu, medicul șef de la UPU Sf. Pantelimon, potrivit RoVaccinare.













Leave a Reply