Primul pacient tratat cu plasmă la Arad s-a vindecat de coronavirus

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a anunțat că primul pacient tratat la Arad cu plasmă recoltată de la un donator vindecat de COVID-19 s-a însănătoșit, acesta continuând medicația cu antibiotic și terapia respiratorie adjuvantă.
Potrivit unui comunicat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad transmis, marți, unitatea medicală a primit avizul Ministerului Sănătăţii pentru tratamentul cu plasmă recoltată de la donatori vindecaţi.
„Primul pacient tratat cu plasmă, la Arad, s-a vindecat de COVID-19. Pacientul, în vârstă de 61 de ani a fost confirmat cu infecție SARS CoV-2, a fost internat pe Secția de Boli Infecțioase Adulți și transferat pe Compartimentul ATI COVID-19 din Grădiște. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a primit avizul Ministerului Sănătăţii pentru includerea în programul de tratament cu plasmă recoltată de la donatori vindecaţi”, se arată în comunicat.
„Miercuri este programat pentru efectuarea unei tomografii pulmonare iar în funcție de rezultat, în zilele următoare va fi transferat pe Secția Clinică de Medicină Internă”, a precizat Nicolescu.
Sursa: Mediafax